Pentru ca am inceput sa incalc politica blogului si sa nu scriu un post o data la 2-3 zile, o sa abuzez de ultima mea tema din partea şăfului, si anume, un cui indoit isi cauta si el un loc de munca pe undeva. Da, un cui folosit deja, ruginit, pe care toti il aruncam atunci cand il intalnim printre celelalte cuie drepte. Nimeni nu i-a dat nicio sansa, nici macar nu l-ati ascultat ce are sa va spuna. Eu ieri cand am incercat sa imi pun pofta in cui, l-am intalnit, pe cuiul cel stramb, prima oara am vrut sa-l arunc, dar fiti atenti ce-mi zice el mie:
Alo alo, ce faci nenea? Ma arunci? Pai nu te uiti la mine? Fii atent ce unghi misto am format aici la mijloc. Prietenii imi spun ca sunt batut in cap si ca sunt cam curvar, nu obisnuiesc sa stau mult intr-o gaura, am dat-o si gata, fac alta. Imi plac gaurile daca ma intelegi, indiferent de ora, placerea mea e sa dau gauri.
Nu sunt facut pentru relatii de lunga durata. De mic copil am vrut sa ma fac picamer, dar ce sa-i faci, cineva trebuie sa initieze si alte cuie fara asa multa experienta ca a mea intr-ale gaurilor, sa le deschida drumuri, noi orizonturi. Nu sunt facut sa unesc doua lucruri, le arat altora calea, celor tineri, care se mai ratacesc cateodata pe drum.
Nu am pete de rugina pe mine cate gauri am dat, si uneori stau si ma gandesc ca doar Gaura Neagra poate sa ma opreasca.
Eu oare ce-am facut? L-am folosit cu incredere.
